.

Cu ce asortăm covorul într-o încăpere: 4 sfaturi de amenajare

Cu ce asortăm covorul într-o încăpere: 4 sfaturi de amenajare

Sursa foto: Shutterstock

Covorul este o piesă esențială pentru decorul unei încăperi, deoarece este un element care atrage instant privirea și echilibrează designul camerei în care se fală. Pentru ca acest lucru să se întâmple natural este nevoie ca alegerile tale să se asorteze cu celelalte piese din decorul spațiului.

Fie că este vorba de culoarea pereților, mobilier sau regulile stilului de design ales, toate acestea au un rol important în alegerea pe care o vei face când cauți covorul ideal.

Iată câteva dintre aspectele de care să ții cont când achiziționezi covorul:
 

1. Mobilierul

Primul element cu care poți asorta covorul din orice cameră este mobilierul. Regulile sunt destul de simple și au mare legătură cu simțul estetic sau cu imaginea pe care o ai despre un loc în momentul în care pășești în interiorul acestuia.

Dacă preferi covoarele colorate, cu patternuri care ies în evidență, trebuie să știi că mobila din cameră trebuie să fie una în nuanțe neutre, care oferă suficient spațiu culorilor covorului. În special modelele de covoare moderne îți atrag privirea prin combinații cromatice și texturi abstracte. Mai exact, un covor cu adevărat deosebit arată ca o operă de artă. Află mai multe despre tipurile de covor care se potrivesc mobilei albe.

În cazul în care mobilierul are deja o nuanță anume sau un pattern special este recomandat să te rezumi la covoare în culori precum crem, alb, gri sau albastru închis. De asemenea, poți alege covoare cu motive geometrice, atât timp cât paleta cromatică este una cât mai minimalistă.
 

2. Draperiile

Elementele principale dintr-o cameră au rolul de a contura o poveste. La fel ca în cazul unei ținute, fiecare accesoriu și detaliu are întrebuințarea de a accentua originalitatea acestuia și a persoanei care îl poartă. Același lucru se întâmplă în cazul covoarelor și draperiilor de asemenea.

Dacă vrei să creezi fluiditate în amenajarea unei camere, fă tot posibilul pentru a le oferi un punct comun. În general, covorul trebuie ales primul, după care draperiile. De asemenea, un alt lucru de ținut minte este că patternul covorului trebuie să se regăsească în draperii. Acestea trebuie să conțină elementele geometrice sau detaliile de pe covor la dimensiune mai mică.

Dacă ai ales un covor colorat, cu un aspect sofisticat, iar mobila din cameră nu este una într-o nuanță neutră, alege draperii într-o culoare precum griul, albul sau un roz foarte deschis. Nu încerca să oglindești modelul covorului în cel al draperiilor în totalitate, deoarece te poți lovi de efectul opus, mai exact să creezi o atmosferă greoaie în cameră.
 

3. Pereții

Asortarea covorului cu pereții este o sarcină ușoară, care presupune un ochi antrenat pentru detalii. Indiferent dacă amenajezi o locuință de la zero sau faci lucrări de renovare, vei observa un puterea pe care paleta cromatică o are chiar și asupra detaliilor din casă.

Asortarea covorului cu pereții

Dacă pereții sunt albi, alegerea covorului este mult mai simplă, deoarece îți oferă posibilitatea să mergi pe aceeași notă sau să optezi pentru ceva îndrăzneț. În schimb, culorile precum albastrul închis, verdele închis sau nuanțele de gri vor fi completate cu succes cu de către un covor de aceeași culoare. Poți opta pentru nuanțe puțin diferite, pentru a crea un efect mai puternic.

Combinațiile de culori diferite pot fi la fel de benefice pentru spațiul pe care îl decorezi. De exemplu, pereții albi se potrivesc de minune cu un covor în stil rustic, maro, din materiale precum sisalul. Poți folosi, de asemenea, regulile culorilor complementare, însă evită nuanțele țipătoare ale acestora.
 

4. Stilul amenajării

Un alt element care dictează alegerea covorului potrivit este stilul de design pe care îl abordezi în amenajare. Chiar dacă regulile nu trebuie respectate în totalitate, stilul dictează anumite direcții pe care le poți urma pentru un decor bine pus la punct.

Iată ce elemente se regăsesc în fiecare stil:

  • Minimalist - covoare monocrome, cu fir lung sau scurt, fără patternuri încărcate.

covoare monocrome, cu fir lung sau scurt

Covor pufos Unicolor Antiderapant

  • Rustic - covoare crem, maro sau cele din sisal, cu fir scurt sau cu aspect de lână/blană.

  • Contemporan - covoare cu personalitate, combinații de culori îndrăznețe, modele în degrade sau abstracte.

covoare cu personalitate, combinații de culori îndrăznețe

Covor Modern Asos

covoare persane, cu detalii elegante și patternuri bogate

Covor Persan Hasankeyf Maro/Bej

  • Scandinav - covoare albe sau crem, modele cu fir lung, pufoase și călduroase.

Dacă întreaga încăpere este decorată în funcție de un anumit stil de design, asortarea covorului cu restul elementelor va fi un proces natural. Alegerea covorului pentru fiecare cameră poate fi o sarcină care îți aduce multe provocări, dar ai la dispoziție o gamă variată de produse moderne și potrivite pentru orice stil.

Covorul potrivit pentru casa ta implică un proces pe care îl faci din plăcere pentru design și cu atenție la detaliile care contează. În funcție de ce modele de covoare sunt populare, dar și de nevoile practice ale familiei tale, merită să investești în covoare de calitate pentru fiecare cameră din locuința ta.

 

Suport clienti Luni - Vineri 10:00 - 17:00

0758575918 contact@vreaucovor.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!